Moni luata in brate si pipaita!


Monica resimte din plin faptul că succesul atrage, după sine, şi numeroase neplăceri. După o colaborare fructuoasă cu managerul italian Antonello de Gennaro, cei doi au început să se certe ca la uşa cortului. Impresarul îi pretinde Monicăi suma de 18.000 de euro pentru serviciile oferite, iar soţia lui Irinel îl acuză, mai nou, de hărţuire sexuală. Ea susţine că Gennaro a afişat un comportament nefiresc, luând-o în braţe şi atingându-i mâinile în repetate rânduri.

Scandalul dintre Monica Columbeanu şi managerul Antonello de Gennaro pare să se transforme într-o telenovelă cu iz dâmboviţean de toată frumuseţea. Dacă, iniţial, soţia lui Irinel a fost acuzată că nu şi-a plătit datoriile faţă de el, respectiv suma de 18.000 de euro, acum Gennaro aruncă o nouă serie de informaţii incitante.

Potrivit spuselor lui, Monica l-ar fi sunat săptămâna trecută şi i-ar fi spus că doreşte, în continuare, să lucreze împreună: “Nu m-ai mai invitat în Italia. Ştii foarte bine că nu îmi place să stau în România, unde toţi oamenii sunt plictisitori şi frustraţi. Vreau să mă mut în Italia”, i-ar fi spus Monica, la telefon.

Însă “bomba” vine chiar de la Monica, cea care, voalat, îl acuză pe Gennaro de hărţuire sexuală, acesta afişând un comportament mult prea familiar faţă de ea. Astfel, pe lângă faptul că a sfătuit-o, de mai multe ori, să-i ascundă lui Irinel anumite întâmplări banale petrecute în Italia, impresarul i-a oferit acesteia drept cadou şi un telefon mobil.

“Chiar dacă nu-mi place să-mi amestec viaţa profesională cu cea personală, i-am povestit cât de importantă este familia pentru mine. A trebuit să-i fac clară această situaţie, deoarece Antonello este genul de bărbat căruia îi place să atingă pe mâini şi să ia în braţe personale de sex feminin, chiar dacă ele opun rezistenţă. A trebuit să-i explic că nu suport să fiu luată de mâini sau în braţe de altcineva decât de membrii familiei mele”, a declarat Monica. Şi seria dezvăluirilor nu se opreşte aici. Monica susţine că managerul i-a impus să-i facă legătura cu familia prezidenţială, prin intermediul Elenei Băsescu, pe care soţia lui Irinel o apreciază foarte mult.

“Doar infiltrându-mă în politică voi reuşi să am România la picioare”, i-ar fi spus Gennaro Monicăi. După această pleiadă de acuzaţii reciproce, Monica şi italianul au ajuns, totuşi, la o “înţelegere”: ambii au recunoscut că nu au avut semnat nici un contract. Restul, va fi rezolva, probabil, pe sălile tribunalului!

0 comentarii:

Copyright © 2008 - ArmseS - is proudly powered by Blogger
Blogger Template