Vedetele ACASĂ, Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol şi-au botezat astăzi fetiţa în vârstă de 2 luni şi jumătate, pe micuţa Ruxandra Ioana în acelaşi locaş sfânt unde s-au şi căsătorit, la Biserica Albă din Bucureşti.


Ioana a venit pregătită pentru cazul în care fetiţa ar fi plâns, lucru care nu s-a întâmplat decât la momentul în care preotul a băgat-o în apa din cristelniţă: “Am venit înarmată cu două suzete, două biberoane, am avut la mine toate lucrurile ei preferate, în cazul în care începea să plângă, dar a fost foarte cuminte. A râs, s-a simţit bine, simţea că este înconjurată de oameni dragi şi cunoscuţi”, povesteşte Ioana Ginghină.

Interpreta Zambilei din telenovela “Regina” mărturiseşte că acum se simte o femeie împlinită: “Abia aşteptam să o botez, am avut emoţii mai mult pentru ea decât pentru mine, a fost primul eveniment important din viaţa ei, primul pas pe care l-am făcut împreună.”

Lui Papi îi place să spună că i-a explicat fetiţei lui încă de acasă ce urma să se întâmple, de aceea a fost atât de cuminte: “Botezul este cel mai important şi mai puternic moment din viata unui om. Nu am avut emoţii atât de mari precum mă aşteptam, Ruxandra a fost înconjurată de oameni care o iubesc şi care s-au bucurat alături de noi pentru creştinarea ei. Mă declar un tată fericit, împlinit şi mândru de fiica mea”, declară Alexandru Papadopol.

Naşii fetiţei sunt tot cei de la cununia părinţilor, Ruxandra Ion, Managing Director Promance International şi producător general al telenovelei “Regina” în care joacă cei doi actori, împreună cu soţul ei, Ion Ion.

La finalul slujbei de creştinare, Ruxandra Ioana a fost îmbrăcată cu o rochiţă de prinţesă, a fost vedeta momentului şi toată lumea a vrut să facă fotografii cu ea. Ioana şi Papi vor sărbători în cadrul unei petreceri restrânse alături de naşi şi de membrii familiei, iar luni se vor întoarce la muncă pe platourile de filmare din Buftea ale telenovelei “Regina”.

Sursa:acasa.ro

0 comentarii:

Copyright © 2008 - ArmseS - is proudly powered by Blogger
Blogger Template